Ce sunt fatetele dentare?
Fatetele dentare sunt piese/foite ceramice care se aplica pe suprafata dintelui prin cimentare prin tehnici adezive.
Spre deosebire de alte lucrari protetice, in cazul fatetelor prepararea dintelui este minima, intre 0,3 si 0,7 mm in functie de indicatia clinica pentru care este folosita fatetarea.
Etapele aplicarii fatetelor dentare
Inainte de pregatirea dintilor pentru aplicarea fatetelor se realizeaza igienizarea profesionala si tratamentul afectiunilor dentare pentru ca, la fel ca si frumusetea naturala a dintilor, si cea obtinuta in cabinetul stomatologic incepe cu sanatatea dentara.
Se poate folosi anestezia locala pentru a inlatura disconfortul in timpul tratamentului, insa majoritatea etapelor sunt non-invazive si complet lipsite de durere. Pregatirea (slefuire) dintilor este minima, se realizeaza amprentele pentru laboratorul de tehnica dentara si se stabileste sedinta urmatoare pentru proba fatetelor. Dupa finalizarea fatetelor, acestea se cimenteaza pe suprafetele dentare.
Rezistenta si durata de viata in cavitatea orala
Desi sunt piese cu grosime sub 1 mm, foitele de ceramica pot avea o durata de viata de peste 10-15 ani in cavitatea orala. Aplicate prin adeziune chimica pe smaltul dintilor, ceramica se comporta ca o parte integrata dintelui si astfel devine foarte rezistenta la fortele din cavitate orala.
Intretinerea fatetelor dentare se face prin mentinerea igienei dentare normale, periaj, folosirea atei dentare, a apei de gura si igienizarea profesionala de doua ori pe an, ingrijirea lor fiind la fel cu cea a dintilor naturali.
Cand sunt indicate fatetele dentare?
- Modificari de culoare ale dintilor.
- Dinti fisurati.
- Corectarea diastemei (spatiul interdentar central).
- Refacerea morfologiei dintilor si corectarea unor defecte minore de forma si dimensiune (incisivi nanici, dinti scurti).
- Corectarea unor inghesuiri usoare sau malpozitii usoare (oropozitii) dentare.
Contraindicatii in folosirea fatetelor
In cazul in care nu se poate asigura o igiena orala corespunzatoare, exista leziuni coronare extinse, ocluzii nefavorabile, bruxism sau alte obiceiuri care cauzeaza stress asupra restaurarii, aplicarea fatetelor dentare nu este recomandata.
Avantajele fatetelor din ceramica
Ceramica este un material care are o estetica excelenta, stabilitate a culorii in timp, rezistenta la fortele aplicate asupra ei in cavitatea orala si durabilitate pe termen lung. De asemenea, ceramica isi conserva integritatea marginala si este compatibila cu tesuturile moi. Cimentata peste structurile dentare, aceasta isi mareste rezistenta si astfel si durata de viata. O alta calitate a ceramicii este naturaletea, textura si transluciditatea fiind similare cu ale dintilor naturali.