Sanatatea dintilor permanenti incepe cu sanatatea dintilor de lapte care erup inaintea lor. In ciuda duratei scurte de viata, de doar cativa ani, dintii tempoarari influenteaza dezvoltarea generala a copilului si pregatesc conditiile pentru eruptia corecta a dintilor permanenti.
Eruptia dintilor pemanenti incepe in jurul varstei de 6 ani, cand apare primul molar permanent, asa ca perioada in care cei mici se bucura de dintii de lapte este relativ scurta.
Acesta este principalul motiv pentru care nu se acorda suficienta atentie ingrijirii dintilor temporari si a mentinerii lor integre pana la varsta inlocuirii fiziologice. Dintii temporari insa merita aceeasi atentie ca si cei permanenti.
Primul pas spre dezvoltarea copilului
Alimentatia corespunzatoare este foarte importanta pentru dezvoltarea copiilor, iar pentru ca acest lucru sa fie posibil si dintii celor mici trebuie sa fie sanatosi. In cazul in care exista carii, distructii coronare si durere dentara, copilul va refuza sa manance pentru a evita durerea si disconfortul.
Pe de alta parte, evitarea masticatiei este asociata cu dezvoltarea insuficienta a structurilor implicate in acest proces: oasele maxilare si mandibulare, articulatia temporo-mandibulara si grupele musculare. Distructiile avansate ale dintilor mai pot sa modifice si aspectul fizionomic al copilului.
De la bucuria primelor cuvinte la bucuria primelor cuvinte spuse corect
Este important ca cei mici sa invete sa articuleze corect toate sunetele. Dintii au un rol important in fonatie, iar evitarea defectelor de vorbire nu este posibila fara pastrarea dintilor integri. Fiind la varsta la care formeaza cele mai multe deprinderi, este foarte importanta ingrijirea dintilor temporari pentru a sustine toate functiile in cavitatea orala.
Sanatatea dintilor permanenti incepe cu sanatatea dintilor de lapte
In timpul in care dintii temporari sunt prezenti pe arcadele dentare, dintii permanenti se dezvolta in interiorul oasele maxilare. Dezvoltarea si mineralizarea mugurelui dintelui permanent dureaza cativa ani, timp in care problemele dintilor temporari (complicatiile netratate ale cariilor dentare) pot sa interfereze cu acest proces si sa determine anomalii in structura smaltului sau a dentinei.
Inghesuirile dentare pot sa fie consecinta pierderii precoce a dintilor de lapte
Dintii temporari mentin spatiul necesar pentru eruptia dintilor permanenti. Pastrarea integra a acestora pe arcadele dentare pana la varsta fiziologica de inlocuire creaza conditii favorabile pentru alinierea corecta a dintilor permanenti.
Complicatiile cariei dentare pot duce la pierderea precoce a unui dinte temporar de pe arcada. In acest caz dintii restanti vor migra spre spatiul liber, iar spatiul disponibil pentru eruptia dintelui permanent va fi micsorat. Acest fenomen favorizeaza inghesuirile dentare la nivelul dentatiei permanente.
Rizaliza dintelui temporar (resorbtia fiziologica a radacinii) se face in paralel cu eruptia dintelui permanent de inlocuire. Extractiile premature ale dintilor temporari determina intarzieri sau accelerari in eruptia dintilor de inlocuire.