Micile placeri dulci si gustarile dintre mese nu sunt recomandate pentru mentinerea a sanatatii dentare. Consumate frecvent, acestea sunt un adevarat dezastru pentru dinti. Afland care dintre alimente sunt carioprotectoare si care sunt cariogene, putem sa ne modificam dieta astfel incat dintii nostri sa fie protejati iar riscul de aparitie a cariei dentare minim.
Momentul potrivit pentru dulciuri? In timpul mesei
Uneori mai important decat ceea ce consumam este momentul cand facem acest lucru. Este preferabila consumarea dulciurilor in timpul meselor principale deoarece saliva, care are rolul de a neutraliza aciditatea din cavitatea orala este mai abundenta atunci. Eliminarea carbohidratilor si scaderea aciditatii din cavitatea orala se face mai repede, favorizand astfel remineralizarea smaltului.
Evita gustarile intre mese
Intre mese, saliva neutralizeaza aciditatea si favorizeaza remineralizarea dintilor. Gustarile formate din dulciuri, produse de patiserie sau bauturi acide dulci aduc un aport prea frecvent de glucide in cavitatea orala, mentin aciditatea continua si impiedica procesele de remineralizare dentara. Este importanta frecventa, nu cantitatea alimentelor consumate.
Dupa fiecare gustare pH-ul se mentine scazut 20-30 minute, timp care se poate prelungi daca raman resturi alimentare in spatiile interdentare. Gustarile frecvente nu permit remineralizarea completa a smaltului dentar, ceea ce il face vulnerabil la aparitia cariilor dentare.
Daca nu se poate evita complet acest obicei, o solutie buna este inlocuirea gustarilor dulci cu legume sau produse lactate.
Incheie masa cu un produs lactat (lapte, branzeturi, iaurturi)
Ultimul produs consumat in timpul mesei are cea mai mare influenta asupra duratei aciditatii din cavitatea orala. Astfel ca incheierea mesei cu un produs lactat in loc de desert ajuta la neutralizarea produsilor acizi obtinuti prin fermentarea alimentelor bogate in glucide de la acea masa. Alimentele cu consistenta crescuta, care necesita mestecarea prelungita sunt benefice deoarece stimuleaza productia de saliva si ajuta la autocuratarea dintilor.
Beneficiile produselor lactate pentru dinti:
- Actiune alcalina
- Prezenta lactozei (carbohidratul cu cariogenitatea cea mai mica)
- Continut de Calciu si Fosfor
- Prezenta cazeinei: proteina cu rol protector pentru smalt, care previne demineralizarea prin inhibarea aderarii bacteriilor la smaltul dentar.
- Stimuleaza productia de saliva (diluarea carbohidratilor si eliminarea lor din cavitatea orala).
Un obicei periculos pentru dintii celor mici este folosirea biberoanelor indulcite cu miere, ceaiuri indulcite, sucuri, lactate indulcite, care sunt mentinute in contact cu dintii copiilor aproape tot timpul. Acest lucru poate provoca distrugeri dentare considerabile prin aportul mare si frecvent de zahar in cavitatea orala.